Capitolul 3 - Ratiunea

- Si ce am putea face? se auzi vocea lui Marie in soapta.
- Nu stim inca sigur daca este asa. Sa asteptem sa se trezeasca si vedem dupa aceea.
"Cu cine vorbeste Marie? Vocea unui barbat... De ce vorbesc in soapta? Si ce fac ei in camera mea?" Am deschis ochii pentru a vedea cu cine vorbea sora mea. Primul lucru pe care l-am observat: nu eram in camera mea. Atunci, unde eram? M-am ridicat pentru a vedea mai bine ce era in jurul meu. Eram intr-o camera larga cu paturi aranjate de-a lungul acesteia. Nu era nimeni altcineva in camera in afara de mine, Marie si un barbat cu un halat alb. Cand m-am ridicat, amandoi au privit spre mine si sora mea a alergat la mine pentru a ma lua in brate.
- Ce bine ca nu ai patit nimic! mi-a soptit ea la ureche.
- Umm... de ce sunt la spital?!
- Nu-ti amintesti ce ti s-a intamplat? intreba sora mea uitandu-se la mine ingrijorata.
- Imi amintesc ca mergeam spre scoala... apoi...
"Ce mi s-a intamplat?! Stiu ca ceva important s-a petrecut... Dar ce?!" ma intrebam eu incercand sa-mi amintesc, deoarece stiam ca atunci cand nu-ti amintesti ceva trebuie sa-ti pui intreabari si sa cauti obiecte care sa-ti aminteasca. Asa ca m-am uitat in jur. Mi-am intors capul spre dreapta, miscandu-mi corpul putin spre stanga pentru a vedea mai bine. Datorita miscarii, buzunarul stang s-a atins de plapuma cu care ma inveleam ai am simtit un obiect in acesta. Am scos ceea ce aveam in buzunar si l-am ridicat la nivelul ochilor pentru a-l examina. "O pana!" am exclamat eu in gand amintindu-mi... amintindu-mi despre el - celalalt eu - care avea aripi! Ma pregateam sa spun ce mi-am amintit cand mi-am dat seama ca daca as fi spus acest lucru m-ar fi luat drept nebun sau cu o imaginatie prea bogata. Asa ca am raspuns incercand sa par confuz:
- Nu-mi amintesc... ce mi s-a intamplat?!
- Deci nu-si aminteste! exclama speriata Marie aruncandu-i o privire acuzatoare doctorului, dupa care se uita din nou la mine: Nici noi nu stim sigur. Te-am gasit lesinat in fata semaforului dimineata cand ma duceam la cumparaturi.
- Intr-adevar, nu stim. Din punct de vedere fizic esti sanatos tun, nu ai nici o problema! De aceea, se adresa el surorii mele, va recomand sa-l duceti sa-l vada un psihiatru. Problema poate fi cauzata datorita unor emotii puternice, dar acesta nu este domeniul meu. Daca doriti, va pot recomanda un psihiatru bun...
- Nu, multumesc! exclama sora mea pe un ton respectuos, dar in acelasi timp amenintator. As prefera sa nu fac asta. Daca se mai intampla asa ceva ma voi asigura ca se duce. Pana atunci...
- Cum doriti. Atunci ii recomand tanarului multa odihna. Sa-si ia o vacanta de la scoala.
"Grozav" m-am gandit eu ironic,"De parca nu mi-am terminat abia vacanta. Nici macar nu ma intreaba ce vreau!"
- Multumesc mult!

********************************

- Ce-o fi asta? am spus eu cu voce tare. Stateam intins pe pat, avand in mana stanga care era ridicata in sus, pana gasita in buzunar. Defapt, stiam raspunsul: era din aripa ingerului pe care il vazusem dimineata. Dar cum a ajuns la mine?
- As vrea sa il vad din nou... am spus eu pe un ton melancolic. M-am ridicat speriat, continuandu-mi monologul:
- Stai putin! De ce as vrea sa revad creeatura aia iesita dintr-un SF? Si mai important: de ce vorbesc singur?! am exclamat pe un ton exasperat si m-am lasat sa cad din nou in pat.
Am ridicat din nou mana, de data aceasta ducand pana la 15 cm de fata, ca pentru a incerca sa o citesc. In timp ce ma uitam la ea, am descoperit cu stupoare sentimentele mele. Simteam dor... De ce? De ce mi-ar fi dor de cineva pe care l-am intalnit abia azi? Si totusi, simteam ca-l cunosc de o viata... un sentiment foarte nostalgic. Totusi, de ce mi-era dor? Am incercat sa-mi amintesc ce se intamplase in acea dimineata pas cu pas. Simteam ca ma apropii de ceva... Un sentiment imi facea pieptul foarte greu... Simteam ca inima imi va exploda... Apoi, la un punct din amintire, sentimentul culmina: "Dupa care isi deschise din nou aripile si zbura spre Hin precum un soim care sare asupra prazii. Baiatul se dadu inapoi cativa pasi speriat dar nu fu destul de rapid; ingerul il prinse in brate si il imbratisa." Imediat mi-am dat seama: contactul fizic imi provoca o multime de sentimente: siguranta, bucurie... plinatate.
- Deci chiar vreau sa-l revad... am spus eu in soapta si am dus pana la obraz. Imediat ce am facut lucrul acesta pana incepu sa lumineze puternic si din ce in ce mai tare. Deodata, obiectul alb lua foc. Speriat, i-am dat drumul. Focul nu cazu pe podea ci incepu sa se mareasca si din el iesi ceva. M-am ridicat uimit din pat si m-am uitat la baiatul din fata mea. Era imbracat la fel ca dimineata si din nou, in ciuda semi-intunericului serii, am putut observa ca in fata mea stau chiar eu, cu pielea mai alba. Ingerul zambea si ochii sai caprui ma priveau cu drag, ca o mama ce-si priveste copilul nou-nascut. Cand i-am privit fata, o bucurie de nedescris ma umplu. Voiam sa sar sa-l imbratisez, dar nu mi-am permis... Totusi, am intins mana spre el. Spre uimirea mea el facu acelasi lucru. Cand mainile noastre s-au atins, un impuls electric porni din mana si-mi strabatu tot corpul... Acest impuls ma indemna sa ma apropii de inger... sa-l imbratisez... dar m-am impotrivit. Ingerul, totusi, nu a opus rezisenta aceluiasi impuls, asa k mi-a prins mana si m-a tras spre el. M-a imbratisat strans, de parca ar fi vrut sa ma absoarba in corpul sau. Din nou, acealeasi sentimente ma stabatura: fericire... siguranta... simteam ca in sfarsit sunt plin... un intreg... de parca niciodata nu as fi fost decat jumatate. De data aceasta mi-am infasurat bratele in jurul lui si l-am strans aproape de mine. Voiam sa raman asa pentru todeauna, dar:
- Ruby! mi-a spus ingerul la ureche. I-am dat drumul si m-am scos din imbratisarea sa. Baiatul parea dezamagit... parca era un catelus care cerea mai multa atentie. M-am uitat intristat la el:
- Cine e Ruby? am intrebat eu cu o voce ce parea ca mai am putin si izbucnesc in plans. Ingerul se uita la mine nedumerit:
- Tu!
- Exact cum credeam! am raspuns eu cuprins de disperare. Eu nu sunt Ruby!
"Deci toate aceste sentimente nu imi sunt menite. Nu pe mine ma cauta ingerul. A gresit persoana!"M-am uitat din nu la inger parca asteptand sa-mi spuna ca nu pe Ruby il cauta, ci pe mine. Cand mi-a vazut fata, el incepusa rada... un ras cristalin, parca din alta lume... si totusi, rasul meu:
- Ba tu esti! Nu este nici o greseala! Te-as recunaste dintr-o mie, doar esti eu! spuse el amuzat.
- Poftim?! am exclamat eu nedumerit. Cum adica sunt tu?
- Exact! Tu esti eu, eu sunt tu. Suntem doua fiinte diferite, si totusi, aceiasi.
- Nu inteleg ce vrei sa spui! am exclamat eu dand energic din cap. Stai! sa ma linistesc... Acum, sa o luam de la capat. Prezentarile! Buna, eu sunt Hinata Fellow, dar poti sa-mi spui Hin, am zis eu zambind.
Ingerul ma privi amuzat si se prezenta si el, parca crezand ca e un joc:
- Buna! Eu sunt Sapphire, ratiunea!