Capitolul 4 - Sentimentele

Imediat ce am deschis ochii un singur lucru am observat: Ruby! In fata mea este Ruby! Desi nu l-am mai vazut de foarte mult timp, pot fi sigur, el este! Ruby! Totusi, de ce nu ma recunoaste? Arata sperita... Ah, cum am putut uita: nu stie despre mine. Ma cam doare asta... Totul e din vina lui! Cum  aputut sa faca asta! Si mai rau, propriului fiu?! De ce l-a trimis in lumea aceasta stricata cand putea sa aleaga din atatea altele mai bune? Bietul Ruby... Cate a avut de indurat probaibil... 

Isi intinde mana spre mine! Hahahahaha! Poate e un joc... nu ne-am mai jucat de mult impreuna. Hmhmhmhm! Nu ma pot aptine din zambit! Sa fac si eu la fel... Hahahahahaha!

-Eu? am spus asta deoarece si Ruby voia sa o zica. Cum pot fi asa sigur? Pentru ca sunt el... bineinteles ca stiu asa ceva. Ce fata amuzanta are... pare surprins. Hahahahahaha!

-Eu! spun inca odata. ce dor mi-a fost de el!!! Abia asteptam sa-l revad... Ce bine ca l-am gasit in sfarsit! Vreau sa-l strang in brate... Daca zbor ajung mai repede... Inca putin si-l ajung... Da! Stiam eu! E asa de bine sa-l simt in bratele mele! Dar nu aici...

-Te-am gasit! i-am soptit la ureche. Acum mai bine plec, poate ma vede cineva.

**************************

Ma cheama! Sa ma grabesc... vreau sa-l revad! Uite, se ridica din pat. Ce fata amuzanta a facut din nou! Cred ca oamenii l-au invatat asta... oricum, tot dragut este... la fel c aintodeauna de altfel... fratele meu mai mic cel dulce... Ups! Vai, iar am uitat! Trebuie s ama obisnuiesc sa ma refer la Ruby ca "eu". Doar vom fi aceiasi. Aceasta ma bucura oarecum...

Eh?! Intinde mana spre mine? Sa fac si eu asa... Hmhm! Exact cum credeam! Contactul fizic imi provoaca aceste sentimente necunoscute... vreau sa-l protejez. Eh?! Corpul mi se misca singur... M arog, oricum aveam de gand sa-l imbratisez odata si odata. Ah, ce bine e sa te am in bratele mele...

-Ruby!

Hmmmm? De ce-mi da drumuuuuul? Nu-mi da drumul! Inca mai vreau sa te tin in brateeeee!

-Cine e Ruby?

Eh? De ce ma intreaba asta?! Dar nu asta conteaza... arata trist... de parca va izbucni in plans.

-Tu! i-am raspuns imediat.

Totusi, de ce ma intreaba asta? Ce, nu-si recunoaste numele?

-Exact cum credeam!  ...  Eu nu sunt Ruby!

De ce e asa disperat?(chiar daca si partea aceasta a lui e adorabila) Si cum adica nu e Ruby? Sunt mult mai mult decat sigur ca el E! Nu-mi spune... Chiar i-a sters toate amintirile de cand era in lumea noastra pentru a le inlocui cu unele false despre lumea aceasta? Poate a implantat amintiri fa;se si in cei din jur... desi... daca el a facuto, se poate la fel de bine sa fie si adevarat. Chiar si asa... Ce el de tata ar face asta propriului copil? Uhhhh! Sunt enervat la culme! Imediat ce ma intorc acasa il iau la raspundere! Dar mai important acum... Ruby? Pffft!... ce fata a facut! se vede ca simte ceva... e evident ca-mi cere sa-i spun ca pe el il caut defapt. Dar nu caut pe altcineva! Chiar si asa...

-Hahahahahahaha! Ba tu esti! Nu e nici o greseala... te-as recunoaste dintr-o mie, doar esti eu!

-Poftim?! Cum adica sunt tu?

Pfft! Iar a facut o fata haioasa... aaaah, vreau sa-l imbratisez... e asa dulce!!!!!

-Exact! Eu sunt tu, tu esti eu. Suntem oua persoane diferite, si totusi aceiasi.

-Nu inteleg ce vrei sa spui...

Arata confuz... nu e asa de greu de inteles, nu?

-Stai! sa ma linistesc...

Pffft! Ce agitat e! Hahahaha!

-Acum, sa o luam de la inceput... prezentarile! Buna, eu sunt hinata Fellow, dar poti sa-mi zici Hin.

Haaaaaaaaaa?! Prezentare? Ce joc mai e si asta? Hahahahaha! Dar a spus "eu sunt Hinata Fellow"... asta e numele sau de om? Nu-i de mirare ca nu raspunde la numele de "Ruby"... Atunci, sa ma "prezint" si eu. Hahahahahahaha!

-Buna, eu sunt Sapphire, ratiunea!

-Ce? Ratiunea? Cum adica?

-Exact ce am zis: noi suntem doi, dar unul... O fiinta inteligenta e formata din doua: Ratiunea si Sentimentele. In aceasta fiinta pe care noi doi o formam eu sunt ratiunea...

-Deci eu sentimentele?! Afectivul?!

-Exact!

Nu ma mai pot abtine... e prea dragut! Trebuie sa-l imbratisez... ca pe vremuri!

-Uwaaaaaa! 

Ups... l-am impins is amndoi am cazut pe pat. Hahahaha! Cel putin il am in bratele mele!

Capitolul 3 - Ratiunea

- Si ce am putea face? se auzi vocea lui Marie in soapta.
- Nu stim inca sigur daca este asa. Sa asteptem sa se trezeasca si vedem dupa aceea.
"Cu cine vorbeste Marie? Vocea unui barbat... De ce vorbesc in soapta? Si ce fac ei in camera mea?" Am deschis ochii pentru a vedea cu cine vorbea sora mea. Primul lucru pe care l-am observat: nu eram in camera mea. Atunci, unde eram? M-am ridicat pentru a vedea mai bine ce era in jurul meu. Eram intr-o camera larga cu paturi aranjate de-a lungul acesteia. Nu era nimeni altcineva in camera in afara de mine, Marie si un barbat cu un halat alb. Cand m-am ridicat, amandoi au privit spre mine si sora mea a alergat la mine pentru a ma lua in brate.
- Ce bine ca nu ai patit nimic! mi-a soptit ea la ureche.
- Umm... de ce sunt la spital?!
- Nu-ti amintesti ce ti s-a intamplat? intreba sora mea uitandu-se la mine ingrijorata.
- Imi amintesc ca mergeam spre scoala... apoi...
"Ce mi s-a intamplat?! Stiu ca ceva important s-a petrecut... Dar ce?!" ma intrebam eu incercand sa-mi amintesc, deoarece stiam ca atunci cand nu-ti amintesti ceva trebuie sa-ti pui intreabari si sa cauti obiecte care sa-ti aminteasca. Asa ca m-am uitat in jur. Mi-am intors capul spre dreapta, miscandu-mi corpul putin spre stanga pentru a vedea mai bine. Datorita miscarii, buzunarul stang s-a atins de plapuma cu care ma inveleam ai am simtit un obiect in acesta. Am scos ceea ce aveam in buzunar si l-am ridicat la nivelul ochilor pentru a-l examina. "O pana!" am exclamat eu in gand amintindu-mi... amintindu-mi despre el - celalalt eu - care avea aripi! Ma pregateam sa spun ce mi-am amintit cand mi-am dat seama ca daca as fi spus acest lucru m-ar fi luat drept nebun sau cu o imaginatie prea bogata. Asa ca am raspuns incercand sa par confuz:
- Nu-mi amintesc... ce mi s-a intamplat?!
- Deci nu-si aminteste! exclama speriata Marie aruncandu-i o privire acuzatoare doctorului, dupa care se uita din nou la mine: Nici noi nu stim sigur. Te-am gasit lesinat in fata semaforului dimineata cand ma duceam la cumparaturi.
- Intr-adevar, nu stim. Din punct de vedere fizic esti sanatos tun, nu ai nici o problema! De aceea, se adresa el surorii mele, va recomand sa-l duceti sa-l vada un psihiatru. Problema poate fi cauzata datorita unor emotii puternice, dar acesta nu este domeniul meu. Daca doriti, va pot recomanda un psihiatru bun...
- Nu, multumesc! exclama sora mea pe un ton respectuos, dar in acelasi timp amenintator. As prefera sa nu fac asta. Daca se mai intampla asa ceva ma voi asigura ca se duce. Pana atunci...
- Cum doriti. Atunci ii recomand tanarului multa odihna. Sa-si ia o vacanta de la scoala.
"Grozav" m-am gandit eu ironic,"De parca nu mi-am terminat abia vacanta. Nici macar nu ma intreaba ce vreau!"
- Multumesc mult!

********************************

- Ce-o fi asta? am spus eu cu voce tare. Stateam intins pe pat, avand in mana stanga care era ridicata in sus, pana gasita in buzunar. Defapt, stiam raspunsul: era din aripa ingerului pe care il vazusem dimineata. Dar cum a ajuns la mine?
- As vrea sa il vad din nou... am spus eu pe un ton melancolic. M-am ridicat speriat, continuandu-mi monologul:
- Stai putin! De ce as vrea sa revad creeatura aia iesita dintr-un SF? Si mai important: de ce vorbesc singur?! am exclamat pe un ton exasperat si m-am lasat sa cad din nou in pat.
Am ridicat din nou mana, de data aceasta ducand pana la 15 cm de fata, ca pentru a incerca sa o citesc. In timp ce ma uitam la ea, am descoperit cu stupoare sentimentele mele. Simteam dor... De ce? De ce mi-ar fi dor de cineva pe care l-am intalnit abia azi? Si totusi, simteam ca-l cunosc de o viata... un sentiment foarte nostalgic. Totusi, de ce mi-era dor? Am incercat sa-mi amintesc ce se intamplase in acea dimineata pas cu pas. Simteam ca ma apropii de ceva... Un sentiment imi facea pieptul foarte greu... Simteam ca inima imi va exploda... Apoi, la un punct din amintire, sentimentul culmina: "Dupa care isi deschise din nou aripile si zbura spre Hin precum un soim care sare asupra prazii. Baiatul se dadu inapoi cativa pasi speriat dar nu fu destul de rapid; ingerul il prinse in brate si il imbratisa." Imediat mi-am dat seama: contactul fizic imi provoca o multime de sentimente: siguranta, bucurie... plinatate.
- Deci chiar vreau sa-l revad... am spus eu in soapta si am dus pana la obraz. Imediat ce am facut lucrul acesta pana incepu sa lumineze puternic si din ce in ce mai tare. Deodata, obiectul alb lua foc. Speriat, i-am dat drumul. Focul nu cazu pe podea ci incepu sa se mareasca si din el iesi ceva. M-am ridicat uimit din pat si m-am uitat la baiatul din fata mea. Era imbracat la fel ca dimineata si din nou, in ciuda semi-intunericului serii, am putut observa ca in fata mea stau chiar eu, cu pielea mai alba. Ingerul zambea si ochii sai caprui ma priveau cu drag, ca o mama ce-si priveste copilul nou-nascut. Cand i-am privit fata, o bucurie de nedescris ma umplu. Voiam sa sar sa-l imbratisez, dar nu mi-am permis... Totusi, am intins mana spre el. Spre uimirea mea el facu acelasi lucru. Cand mainile noastre s-au atins, un impuls electric porni din mana si-mi strabatu tot corpul... Acest impuls ma indemna sa ma apropii de inger... sa-l imbratisez... dar m-am impotrivit. Ingerul, totusi, nu a opus rezisenta aceluiasi impuls, asa k mi-a prins mana si m-a tras spre el. M-a imbratisat strans, de parca ar fi vrut sa ma absoarba in corpul sau. Din nou, acealeasi sentimente ma stabatura: fericire... siguranta... simteam ca in sfarsit sunt plin... un intreg... de parca niciodata nu as fi fost decat jumatate. De data aceasta mi-am infasurat bratele in jurul lui si l-am strans aproape de mine. Voiam sa raman asa pentru todeauna, dar:
- Ruby! mi-a spus ingerul la ureche. I-am dat drumul si m-am scos din imbratisarea sa. Baiatul parea dezamagit... parca era un catelus care cerea mai multa atentie. M-am uitat intristat la el:
- Cine e Ruby? am intrebat eu cu o voce ce parea ca mai am putin si izbucnesc in plans. Ingerul se uita la mine nedumerit:
- Tu!
- Exact cum credeam! am raspuns eu cuprins de disperare. Eu nu sunt Ruby!
"Deci toate aceste sentimente nu imi sunt menite. Nu pe mine ma cauta ingerul. A gresit persoana!"M-am uitat din nu la inger parca asteptand sa-mi spuna ca nu pe Ruby il cauta, ci pe mine. Cand mi-a vazut fata, el incepusa rada... un ras cristalin, parca din alta lume... si totusi, rasul meu:
- Ba tu esti! Nu este nici o greseala! Te-as recunaste dintr-o mie, doar esti eu! spuse el amuzat.
- Poftim?! am exclamat eu nedumerit. Cum adica sunt tu?
- Exact! Tu esti eu, eu sunt tu. Suntem doua fiinte diferite, si totusi, aceiasi.
- Nu inteleg ce vrei sa spui! am exclamat eu dand energic din cap. Stai! sa ma linistesc... Acum, sa o luam de la capat. Prezentarile! Buna, eu sunt Hinata Fellow, dar poti sa-mi spui Hin, am zis eu zambind.
Ingerul ma privi amuzat si se prezenta si el, parca crezand ca e un joc:
- Buna! Eu sunt Sapphire, ratiunea!

Capitolul 2 - Intalnire

Hin deschise ochii si se uita in jur: era in camera lui de 3X5 metri patrati. "Doar un vis, deci... parea asa real!" Alarma de la ceas incepu sa sune. Hin ii arunca o privire urata si se intinse sa o opreasca. "Trebuie neaparat sa schimb sunetul asta infernal... daca tot trebuie sa ma trezesc, macar intr-un mod mai delicat!"
- Hin! Coboara si ia micul dejun! Haide... sau vrei sa intarzii la ceremonia de deschidere?
- Ma schimb si cobor imediat! "De ce pana si ceremonia de deschidere trebie sa fie asa devreme?"
Baiatul se indrepta spre dulap de unde scoase umerasul cu noua uniforma. Lui Hin ii placea aceasta uniforma... ii dadea un aer matur si-l facea sa se simta mai important. Era simbolul faptului ca in sfarsit a intrat in liceu. Se imbraca repede, alerga in baie unde se spala pe dinti si trecu usor mana prin par pentru a-l aranja, dupa care cobora scarile si intra in bucatarie.
- Neata!
- Neata, Hin! Cum ai dormit?
- Nu stiu ce sa zic... am avut un vis ciudat... parea foarte real!
- Nu sunt asa toate visele tale? spuse sora mai mare a lui Hin si izbucni in ras.
- Si ce ar trebui sa fac eu?! replica Hin bosumflat. Micul-dejun?
- Aici. Si, esti gata sa incepi liceul?
- Gata? Nu cred! rase Hin. Dar abia astept sa-l incep!
- Asta-i spiritul! Acum termina de mancat si fugi, sa nu intarzii!
- Nu trebuie sa ma grabesc. Scoala e la 10 minute de mers pe jos!
- Fa cum vrei, dar sa nu spui ca nu te-am avertizat!
Hin lua o felie de paine prajita si musca din ea dupa care o puse inapoi pe farfurie si se indrepta spre usa.
- Nu mai mananci?
- Nu mi-e foame, replica baiatul si iesi afara.
- Probabil de la emotii... spuse sora sa, dar mai mult pentru sine.

Ah, imi cer scuze! nu m-am prezentat... Sunt Hinata Fellow(sau Hin), am 15 ani. Locuiesc intr-o casa cu etaj de la periferia unui oras mare impreuna cu sora mea mai mare. Astazi este prima mea zi de liceu. Cum ma simt? Nu sunt sigur... simt cum imi bate inima foarte repede, dar in acelasi timp mintea-mi este foarte clara. Sunt oarecum melancolic... dar in acelasi timp entuziasmat anticipand cei 4 ani de liceu. Oricum... cred ca a fost destula prezentarea(cea fizica vine mai tarziu, deci cititi in continuare) asa ca, sa ne intoarcem...

Hin isi continua dumul spre scoala mergand repede fara sa se uite macar in dreapta sau in stanga - cunostea deja privelistea... in fiecare toamna era la fel. Isi continua drumul pana vazu intersectia. Tocmai se facuse rosu asa ca incetini si se uita in stanga - o strada de vreo 2 metri facuta in stil vechi din pietre rosiatice fixate bine in pamant, astfel incat dadea aspect de asfalt(caramiziu, ce-i drept), il despartea de un sir de case mari a unor oameni bogati. Se uita in stanga - un gard viu urias, care avea 2-3 metri si nu-ti permitea sa vezi dincolo de el. Se facu verde asa ca el inainta pentru a trece strada. Deodata, imaginea din fata ochilor incepu sa se distorsioneze. O buna bucata din cer, jumatate de semafor si un sfert din gardul viu fura acoperite de un mare cerc negru din care iesi un obiect care lui Hin i se paru a fi o uriasa minge bandajata, dupa care cercul disaparu si imaginea initiala reaparu. Aceasta "minge" incepu sa pluteasca la un metru de pamant. Curios, baiatul se apropie de ea pentru a se uita mai bine si observa ca "bandajele" erau defapt pene foarte mari - ca cele din coada unui paun, doar ca complet albe. Hin se dadu in spate speriat cativa pasi si isi dadu seama: "ARIPI!" Imediat ce rosti cuvantul in minte, ceva se intampla: mingea se desfacu aratand ceea ce i se paru a fi un inger. "Ingerul" isi stranse brusc aripile, ateriza, si deschise ochii...
Hin ramase socat:creeatura avea cam 1m 85(aveau aceiasi inaltime deci putu sa-si dea seama), bine facut, ochi caprui, blajini, par negru ca pana corbului, mediu si pielea alba ca laptele. Ceea ce era ciudat era faptul ca imbracamintea nu era toga in care sunt imbracati ingerii in tote filmele si pozele pe care le stia Hin. Cel din fata baiatului avea imbracaminte traditionala chinezeasca, albastra, cu margini aurii si cu pantalonii si camsa la fel de albe ca pielea, desi nu avea trasaturi mongole. Imaginea generala a ingerului era de o frumusete nemaivazuta... divina! Hin se mai uita odata la fata acestuia si observa ceva ce-l lasa cu gura cascata. Isi ridica mana si arata cu degetul spre inger si exclama : "Eu?!" Isi dadu seama ca sunetul era prea melodios sa fie vocea lui... se uita la inger si acesta spuse din nou cu o expresie fericita: "EU!" dupa care isi deschise din nou aripile si zbura spre Hin precum un soim care sare asupra prazii. Baiatul se dadu inapoi cativa pasi speriat dar nu fu destul de rapid; ingerul il prinse in brate si il imbratisa. Isi infasura aripile in jurul lui baiatului si ii sopti la ureche, cu drag:
- Te-am gasit!
Imediat ce ingerul spuse acest lucru disparu si Hin lesina.

capitolul 1 - Inceputuri

Inceput

Apus... soarele era taiat in jumatate de orizont:jumatate apartinea abisului nevazut ochiului, jumatate mai marca inca gloriosul final al acestei lumi cu jocuri de culori pe cerul albastru. Privelistea era tulburatoare; un sentiment necunoscut ma captiva ca un trandafir ce crestea din piept si ma infasura complet, intepandu-ma cu spinii dar dand nastere multor boboci de roze. Mi-am dat capul pe spate, indepartandu-mi ochii de la privelistea apusului. Cerul de deasupra era un tablou pictat dintr-un infinit de nuante de albastru. Dinspre barbie spre crestetul capului bolta cereasca capata nuante mai intunecate. Aceasta noua imagine stingea incetul cu incetul sentimentul anterior, obligand trandafirul sa se retraga.

Am inchis ochii si m-am lasat sa cad pe spate... In plina cadere am facut o intoarcere de 180 de grade si am deschis ochii catre abisul dedesub. Timpul trecea lent... m-am gandit ca asta simt sinucigasii cand se arunca de la inaltime... gandul m-a revoltat asa ca mi-am scuturat usor capul pentru a mi-l elibera si incetul cu incetul mi-am deschis aripile. Acestea au incetinit viteza de cadere, lasand in urma o mini calea lactee din pene mai albe ca zapada si mai pufoase ca puful insusi. Am privit din nou in jos... inca 10 metri pana la contactul cu pamantul... inca nu. Inca 5.. inca 4... acum! Cu o miscare rapida mi-am infasurat aripile in jurul corpului si m-am lasat sa cad ca o piatra de moara. Am vizualizat in minte portiunea de pamant unde aveam sa cad si incetul cu incetul am transformat-o intr-o gaura de vierme. Am inceput sa numar... 3...2...1...0! Mi-am tinut respiratia anticipand 2 optiuni: izbirea violenta de pamant sau succesul. Am asteptat ceea ce mi s-a parut un mileniu pana ce mi-am dat seama ca operatiunea fusese un succes! Portalul a fost deschis si trecusem prin el.

Mi-am desfasurat aripile si cu o miscare brusca le-am strans pentru a avea o priveliste clara asupra noii mele lumi!